Războiul „umbrelor” între Marian Copilu – Mirel Rădoi! Directorul a anunțat că pleacă dacă vine fostul selecționer la Universitatea Craiova, iar antrenorul i-a transmis un mesaj clar lui Mihai Rotaru: „Lucrez doar cu Sorin Cârțu” | EXCLUSIV

Războiul „umbrelor” între Marian Copilu - Mirel Rădoi! Directorul a anunțat că pleacă dacă vine fostul selecționer la Universitatea Craiova, iar antrenorul i-a transmis un mesaj clar lui Mihai Rotaru: „Lucrez doar cu Sorin Cârțu” | EXCLUSIV
  • Publicat:

Mihai Rotaru l-a demis pe Laurențiu Reghecampf de la Universitatea Craiova și îl va numi, surprinzător pentru mulți, pe Laszlo Balint, în condițiile în care Mirel Rădoi era liber de contract.

ProSport a aflat că fostul selecționer nu a ajuns în Bănie nici de această dată pentru că directorul general Marian Copilu l-ar fi anunțat pe finanțatorul oltenilor că își va da demisia dacă Rădoi va semna.

Pe de altă parte, tehnicianul i-ar fi transmis lui Rotaru, la rândul său, că dacă va prelua echipa singurul cu care va colabora în mod direct este președintele Sorin Cârțu, omul care l-a debutat în fotbalul mare și care a insistat pentru el.

Război de la distanță între Marian Copilu și Mirel Rădoi! Cum a ajuns Mihai Rotaru la varianta Laszlo Balint

Laurențiu Reghecampf a reziliat contractul cu Universitatea Craiova, după ce Mihai Rotaru a fost de acord să achite o sumă considerabilă. Când lași un antrenor cu numele și rezultatele lui Reghecampf să plece fanii așteaptă un înlocuitor pe măsură, care să acopere deficitul de imagine creat. Doar că tehnicianul aflat în topul preferințelor, Mirel Rădoi, nu va prelua Craiova.

ProSport a aflat că fostul selecționer și Rotaru nu s-au pus de acord, iar principalul motiv a ținut de poziția fermă a directorului Marian Copilu. Acesta i-a transmis finanțatorului oltenilor că va pleca de la club dacă Rădoi va fi instalat pe banca „juveților”. „Eu vreau să colaborez cu un antrenor pe care să îl aduc eu”, ar fi fost mesajul lui Copilu în cercurile de apropiați. În traducere, un antrenor pe care să îl poată „controla”, la nivel de idei și la nivel de transferuri. Personalitatea lui Rădoi, asemănătoare cu cea a lui Reghecampf, ar fi făcut acest lucru imposibil.

Misiunea lui Rotaru a fost cu atât mai dificilă cu cât nici fostul selecționer nu a părut deloc încântat de o posibilă colaborare cu Copilu. Sursele ProSport susțin că Rădoi ar fi fost foarte tranșant în discuțiile purtate cu investitorul din Bănie: „Dacă vin, eu lucrez doar cu Sorin Cârțu”. Ar fi însemnat, practic, înlăturarea fostului președinte de la CFR Cluj din club. Cum Rotaru nici nu a apucat să îl lase să își pună amprenta în materie de transferuri ar fi dat impresia unui club amator. În aceste condiții, patronul Craiovei a decis să meargă momentan pe mâna directorului său. Astfel s-a ajuns la varianta Laszlo Balint.

Acum, toată lumea e mulțumită la echipă. Copilu se poate ocupa de strategie și transferuri. Rotaru are un antrenor cu potențial și fără pretenții exagerate. Sorin Cîrțu a scăpat de Reghecampf. Singurul care a rămas pe afară este Mirel Rădoi, dar fiind un antrenor tânăr cu siguranță are timp să pregătească Universitatea Craiova. Iar în Oltenia atmosfera poate erupe oricând asemeni unui vulcan.

Andrei Trifan / Autor
Fotbalul este viața lui. Actualul Redactor-șef al ProSport s-a îndrăgostit de Sportul Rege pe vremea Generației de Aur și a jucat, el însuși, la nivel de juniori, pentru formațiile de Liga 1 Rocar și FC Național mai bine de 11 ani. A absolvit Colegiul Național Tudor Vianu, dar pasiunea ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ce scrie, de fapt, pe cel mai scump șervețel din lume. S-a vândut cu peste 700.000 de lire sterline. VIDEO
Ce scrie, de fapt, pe cel mai scump șervețel din lume. S-a vândut cu peste 700.000 de lire sterline. VIDEO
S-a supărat și nu mai semnează prelungirea cu Real Madrid! I-au promis un salariu uriaș și i-au garantat locul de titular
S-a supărat și nu mai semnează prelungirea cu Real Madrid! I-au promis un salariu uriaș și i-au garantat locul de…
Nimeni nu mai știe nimic de Riana. Cum a fost filmată înainte să dispară fără urmă
Nimeni nu mai știe nimic de Riana. Cum a fost filmată înainte să dispară fără urmă
Florin Manea, atacat de un apropiat al clubului Tottenham, după anunțul făcut despre Radu Drăgușin: „Lipsit de sens!”
Florin Manea, atacat de un apropiat al clubului Tottenham, după anunțul făcut despre Radu Drăgușin: „Lipsit de sens!”
Are 77 de ani și arată SPECTACULOS! Solista are și iubit TINEREL: regulile pe care le respectă cu sfințenie
Are 77 de ani și arată SPECTACULOS! Solista are și iubit TINEREL: regulile pe care le respectă cu sfințenie
Doamne ferește! Ce tragedie! A murit Marian Stan!
Doamne ferește! Ce tragedie! A murit Marian Stan!
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
Pasiune, furie, crimă: ucisă la 21 de ani de iubit, într-un apartament închiriat din Sibiu. Mărturia vecinului care le-a bătut la uşă cu câteva ore înainte
Pasiune, furie, crimă: ucisă la 21 de ani de iubit, într-un apartament închiriat din Sibiu. Mărturia vecinului care le-a bătut…
A fost GĂSIT un alt PĂMÂNT? Cât de aproape se ASCUNDE PLANETA?
A fost GĂSIT un alt PĂMÂNT? Cât de aproape se ASCUNDE PLANETA?
Cât de frumoasă e, la 44 de ani, fosta iubită a lui Adrian Mutu, dispărută din viaţa publică! A trecut printr-un divorţ dureros!
Cât de frumoasă e, la 44 de ani, fosta iubită a lui Adrian Mutu, dispărută din viaţa publică! A trecut…
Casa Regală a Marii Britanii ascunde un secret total neașteptat de peste 90 de ani
Casa Regală a Marii Britanii ascunde un secret total neașteptat de peste 90 de ani
A murit marea actriță. Adio, doamnă! A fost o legendă a lumii artistice
A murit marea actriță. Adio, doamnă! A fost o legendă a lumii artistice
EL l-a ucis pe bărbatul din Crângași! Dezvăluiri de ultimă oră despre crima care a îngrozit România
EL l-a ucis pe bărbatul din Crângași! Dezvăluiri de ultimă oră despre crima care a îngrozit România
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Semnul că ai putea fi alcoolic funcțional care te dă de gol în cârciumă: „Vei găsi inevitabil o scuză”
Semnul că ai putea fi alcoolic funcțional care te dă de gol în cârciumă: „Vei găsi inevitabil o scuză”
Meciul secolului. Tyson Fury vs Oleksandr Usky. Tot ce trebuie să ştii: Oră, palmares, bani
Meciul secolului. Tyson Fury vs Oleksandr Usky. Tot ce trebuie să ştii: Oră, palmares, bani
E nevoie de omologare dacă schimbi motorul cu unul de la dezmembrări?
E nevoie de omologare dacă schimbi motorul cu unul de la dezmembrări?
Ce cadou a putut să îi facă un mire proaspetei sale soții, în noaptea nunții. Invitații au privit uimiți ce scoate din valiză
Ce cadou a putut să îi facă un mire proaspetei sale soții, în noaptea nunții. Invitații au privit uimiți ce…
×